Când îți spun că sunt al tău,
tu, îmi răspunzi cu un relativ – „oare?”,
care mă doare.
E ca o săgeată primită-n piept,
pe câmpul de luptă, într-un război nedrept,
crud și rău.
Înconjurat de îndoieli permanente,
trăiesc certitudini punctuale,
ocolind întrebări
care încep, mai-mereu, cu un „oare…”.
De fiecare dată, prin urmare,
ridic din sprâncene, îți zâmbesc,
și-ți spun, din nou, te iubesc!
