Alergăm de ceva vreme, înaintea soarelui,
bucuroși precum un fluture fericit ce zboară hai-hui.
Alergăm speriați că noaptea… poate…cine știe?… cade peste noi.
Alergăm de când am hotărât să nu existe timpul „apoi”.
Poate suntem prea fericiți, poate un pic egoiști, poate nepăsători,
dar așa – cu ochi speriați – uite! – suntem fermecători.
Alergăm de când am hotărât să existe doar „acum”
și vrem ca fiorul primei atingeri să nu fie doar așa… un iz de parfum.
Alergăm ținându-ne de mâini și ne ascundem urmele
pentru că vrem să ne păstrăm – secrete – clipele.
Dacă vom obosi ne vom ascunde într-o bucată de chihlimbar
de care timpul n-are habar…
