Te simt de parcă
ai fi o părticică de suflet,
plantată în sufletul meu incomplet,
printr-o operație pe suflet deschis,
în timpul căreia aș putea fi chiar ucis
de complicația riscantă și mortală,
cauzată de istoria sentimentală
trăită de noi doi.
Te simt de parcă
ai fi legată, pe veci, de mine,
cu fire nevăzute, magice, divine;
precum o iță vitală din caier,
fără de care mă deșir și pier
și mă topesc și dispar din lume,
precum scânteile unui tăciune,
când focul cel ține moare.
Te simt de parcă
ai fi imaginea mea în oglindă,
un eu, întors pe dos, o ființă secundă;
un fel de suflet pereche,
o zână bună dintr-o poveste străveche,
ce-mi stă alături
când prin viață facem salturi…
în doi.
