Trecerea mea în timp
are un singur sens:
înainte.
Mintea mea
e construită, intenționat,
ca sentimentele trăite,
să le uite.
Momentele prin care trec
nu pot fi oprite.
Sentimentele trăite,
dar trecute,
se adună în frânturi,
printre conexiunile neuronale,
și se transformă,
în memoria mea,
episodică.
Păstrate undeva în materia cenușie,
devin amintiri.
Sentimentele-mi le pot exprima
doar atunci când mă înfior
de momentul
când te simt lângă mine.
Atunci îmi adun amintiri
din dragostea noastră unică
și irepetabilă
să le am, să le depăn,
atunci când sunt departe de tine.
