De fiecare dată când te privesc pe ascuns
mă prinzi într-o capcană.
Îmi arunci înapoi o privire vicleană…
Vrei -instinctiv- să mă prinzi, mă împotrivesc,
dar nu de ajuns,
și-ți simt ființa cum a pătruns
brutal, dar atât de plăcut, în ființa-mi banală!
Cucerit de ochii tăi de neprihănită fecioară,
rămân mut, mă simt gol,
de parcă-aș fi în fața unui oracol
ce-mi șoptește-n urechi un vis ireal, un fel de miracol.
Tremur, simt că sunt vrăjit și-nfrânt.
Înțeleg imediat că-ar fi nedrept
cu frumusețea ta de diavol să mă lupt!
Emani pericol prin fiecare por.
Chiar și așa… mi-e dor
de ochii-ți săgetători – pe care-i ador,
de otrava buzelor – după care mor,
de sunetul plăcerilor – ce mă fac să zbor,
de rotunjimile-ți amăgitoare – dar atât de-atrăgătoare,
de toate frumusețile tale… atât de letale!
