Erai acolo. Te-am văzut în visul tău,
printre pomii albaștrii care plângeau,
dar care s-au oprit din plâns
când ai trecut printre ei.
Iarba azurie s-a ridicat și a redevenit fermă,
de-un verde relaxant și hrănitor,
când ai pășit peste ea.
Deodată, totul în jurul tău s-a luminat
și ai fost învăluită de… fluturi.
Tu credeai că sunt aștrii…
dar iubito nu știi că aștrii sunt reci și distanți?
Fluturii sunt mai frumoși decât aștrii…
pentru că ei pot fi atinși
deși sunt fragili.
Sunt… o formă de energie vie,
ca și mine, ca și tine.
Nu crezi?
Învăluită-n lumină, mă căutai.
Te strigam „Iubireee!” dar tu nu mă auzeai.
Deodată, strălucirea corpului tău
atât de îmbrățișat de fluturi,
s-a estompat,
iar fluturii mi-au făcut loc să te iau în brațe
și să te strâng la piept.
Da, erai acolo. Te-am simțit în visul tău,
printre copaci albaștri, iarbă azurie și fluturi luminați,
înțelegând, în sfârșit, de ce exist:
să fiu doar o căutare, o iluzie, o dorință-n visare.
Calcă și peste mine și voi accepta dulcea înrobire
de a rămâne, în vis, legat de tine,
pentru că știu că doar așa voi înverzii și eu
precum copacii și iarba
peste care – tu – calci
și cărora viață le poți da.
