În anii trecuți,
în anii pierduți,
când lumea era mai mică
și era – se pare – plată,
pe vremea când era o neînsemnată adunătură
de nisip, pământ și piatră,
de ape înconjurată,
viața omului era plină de vise,
de zei inventați și revelații promise.
Viața … avea mult mai multe înțelesuri,
descifrate într-o multitudine de sensuri.
Cerul nu avea atâtea găuri negre
pentru că noaptea era suficient de înfricoșătoare.
Stelele dădeau speranțe
pentru că erau un fel de semne de circulație.
Omul avea mai puțină mâncare,
avea multe motive de supărare,
murea de boli și bătrânețe,
dar chiar și atunci, visa la țeluri îndrăznețe.
Era vesel dar era și trist
pentru că se întreba la fel de des „de ce exist?”.
Era rău dar era și bun
…la fel ca acum.
Show Comments
