Iau făina și-o presar pe pult.
Am pus suficient, n-am pus prea mult?
Privesc aluatul în care am amestecat
făină, sare, apă călduță, drojdie și-un pic de păcat,
căci mă gândesc că, de fapt, te-am pus pe tine, pe mine,
transpirație, un pic de sentimente pe jar și iubire.
Oare am pus tot, oare ce am uitat?
Nu știu acum, dar voi afla imediat.
Încep să frământ, să rup aluat,
să-l fac mai pufos, să-l fac aerat,
să-l fac mai domol să crească-n cuptor.
Mâinile încep să mă doară… poate-ți cer ajutor,
să mă ajuți să te frământ binișor,
să-ți rup din mândrie, să-mi fie ușor
să te prind în iubirea-mi crescută în mine,
din esența de păcat ce-mi curge prin vine
de când cu tine mă războiesc…
Hai, hai ajută-mă să te însuflețesc!
Show Comments
