Simt cum arde pământul sub talpa mea,
cum călcâiele îmi iau foc,
cum dispar cerul, pământul și cu ele, toată lumea,
cum devin stană, țintuit în loc,
când apari.
Ard de-acum, de jos în sus,
în flăcări carnea-mi se topește,
spun vorbe prostești de parca-ș fi dus,
întregul meu în fața-ți se prostește,
când cauți înspre mine.
Râzi. Aș râde și eu
dar în prostiile ce-ți spun, sunt serios
și așa voi fi mereu,
până vei înțelege că sunt curios
să simt focul din tine.
În timp ce-ți vorbesc
tu mă asculți și c-o scânteie de zâmbet îmi răspunzi.
De încântare picioarele-mi pământul părăsesc
iar sufletu-mi în iubire simt că îl cufunzi,
când cad scânteile pre mine.
Scânteile se-ntețesc, începi să arzi și tu.
Dar invers. De sus în jos.
Dansăm acum, în flăcări, pe-un ritm impromptu,
ardem bâjbâit, lipiți într-unul luminos,
până vom fi cenușă fericită.
