Iubito,
să mă dezlegi
de vrajă,
să pot da uitării fragmente întregi
din amintirile cu noi;
să-mi eliberezi, iubito, ființa,
subjugată de-a ta,
suferindă, peste măsură,
de dispariția zâmbetului tău
și a fiorului ce era, cândva, între noi.
Iubito,
de mă dezlegi
de vrajă,
voi muri în chinuri după zile întregi
în care mintea mea
se va chinui să-și amintească
gustul buzelor tale
imaginea zâmbetului tău misterios
și senzația atingerii tale…
așa că, iubito, nu mă lua în serios.
Nu vreau să mor.
Prefer să trăiesc tânjind de dor…
Nu mă dezlega…
Lasă-mă așa.
